Suplimentar,se poate dezvolta o poziție anormală, cunoscută drept luxația șoldului sau luxația articulației șoldului, în jargon medical. În șoldul luxat, capul femural se deplasează parțial sau total în raport cu cavitatea articulației șoldului, ceea ce înseamnă că respectivul cap osos nu mai este poziționat corect în cavitate.

În displazia de șold congenitală, articulația șoldului nu se formează complet la naștere. Fetele sunt afectate de aproape șase ori mai frecvent decât băieții.

Cauzele posibile ale displaziei de șold sunt diverse – factorii implicați pot fi atât interni cât și externi.

Un factor extern important pentru apariția displaziei de șold la nou-născuți este lipsa spațiului în uter. În cazul în care capul femural se deplasează în cavitate din cauza restricționării mobilității copilului și presează pe marginea cavității o perioadă mai îndelungată de timp, astfel încât cavitatea se deformează, aceasta poate cauza displazie cu luxația șoldului. Lipsa spațiului poate fi cauzată de mai multe motive, printre care:

• Mama se află la prima sarcină

• Prezentație pelviană

• Volum redus de lichid amniotic

• Presiunea arterială ridicată a mamei în timpul sarcinii
  

Simptomele tipice ale displaziei de șold și ale luxației șoldului, care pot fi minore sau pronunțate, sunt după cum urmează:

• Instabilitate articulației șoldului

• Dislocarea și re-poziționarea capului femural

• Abducția limitată a articulației șoldului afectat

• Pliuri asimetrice în spatele coapselor

• Scurtarea aparentă a piciorului afectat

Displazia de șold și luxația apar,de obicei, pe o singură parte (aprox. 60%) dar simptomele pot apărea și pe ambele părți. Primul semn al displaziei de șold la nou-născuți este instabilitatea articulației șoldului, dar aceasta se auto-corectează în 80% dintre cazuri. Luxația șoldului se poate produce și dacă se aplică presiune din exterior asupra capului femural (de exemplu, la schimbarea scutecului întinzând articulațiile șoldului).

Dacă se suspectează dezvoltarea anormală, după examinarea fizică a nou-născutului se realizează o scanare cu ultrasunete. Aceasta permite medicului să evalueze dacă suspiciunea de displazie de șold sau luxație a șoldului se confirmă.

Radiografiile se realizează doar dacă este necesar tratamentul. Pentru a exclude posibilitatea degradării articulației (necroza capului femural), se fac radiografii și la finalul tratamentului.

Terapia depinde de severitatea simptomelor și de vârsta copilului în momentul diagnosticării. În general, cu cât individul afectat este mai tânăr, cu atât tratamentul displaziei de șold și al luxației șoldului are mai multe șanse de reușită.

Deseori, în fazele timpurii nu este necesar niciun fel de terapie, deoarece displazia de șold se auto-corectează în primele două luni. Puteți facilita vindecarea spontană a displaziei de șold punându-i bebelușului scutecele cu șoldul în poziție flexată, transport într-un dispozitiv sling (port bebe) și evitând permanent întinderea prematură a șoldului.

Dacă displazia de șold persistă dincolo de a doua până la a patra spătămână de viață, se recomandă scutecele elastice pentru terapie. Medicul decide dacă sunt necesare în plus și exerciții de relaxare a musculaturii și fizioterapie. În cazul displaziei de șold însoțită de luxația șoldului, capul femural trebuie repoziționat în cavitate. Aceasta se poate realiza cu ajutorul ortezelor. Ulterior, este nevoie să vă asigurați că nu se va produce din nou dislocarea capului femural din cavitatea articulației. Și acest aspect poate fi realizat cu ajutorul ortezelor.